Atacurile de aseară de la Paris, soldate cu moartea a cel puţin 140 de persoane şi care au determinat decretarea stării de urgenţă în Franţa, sunt ultimele dintr-un lung şir de atentate teroriste.
Ultimii ani sunt considerați cei mai sângeroși din istoria Franței.
2015 – 14 noiembrie
Preşedintele Francois Hollande decretează stare de urgenţă pe întreg teritoriul Franţei şi decide închiderea temporară a frontierelor.
“Toate forţele posibile trebuie mobilizate pentru neutralizarea teroriştilor”, a anunţat Hollande, cerând mobilizarea armatei şi subliniind că Parisul a fost ţinta unor atacuri fără precedent.
Trei explozii, comise aparent de terorişti sinucigaşi, au avut loc vineri seară în faţa “Stade de France”, în timpul unui meci de fotbal între reprezentativele Franţei şi Germaniei. La meci asista şi preşedintele Francois Hollande, care a fost evacuat în siguranţă.
În paralel, terorişti au deschis focul cu arme automate la restaurante şi terase din zonele Bichat, Charonne şi Bataclan, situate în centrul Parisului. În sala de concerte din zona Bataclan, în sectorul 10 al Parisului, persoane înarmate au ucis zeci de persoane şi au luat ostatice alte câteva sute.
În urma atacurilor, cel puţin 140 de persoane au fost ucise, a anunţat un oficial de la Primăria capitalei Franţei, citat de Reuters.
Conform oficialului citat, aproximativ 100 de persoane au fost ucise în momentul în care teroriştii s-au aruncat în aer în sala de concerte Bataclan, situată în centrul Parisului, imediat după asaltul forţelor speciale.
Preşedintele François Hollande, premierul Manuel Valls, ministrul de Interne, Bernard Cazeneuve, şi ministrul Justiţiei, Christiane Taubira, s-au deplasat la locul masacrului.
Cel mai probabil, este vorba de atentate coordonate care poartă marca unor organizaţii teroriste precum Al-Qaida sau Stat Islamic.
2015 – 11 noiembrie
Autorităţile franceze au anunţat dejucarea unui atentat care urma să fie comis la cea mai mare bază a Marinei militare franceze, cea de la Toulon.
Serviciile speciale franceze au arestat în urmă cu o săptămână şi jumătate un bărbat de 25 de ani cu cetăţenie franceză, numit Hakim. El a mărturisit că voia să plece în Siria, dar nu a putut pentru că i-a fost confiscat paşaportul. Atunci, a decis să comită un atentat împotriva marinei. Era supravegheat de un an si a fost arestat când încerca să procure explozibili.
Portul militar de la Toulon găzduieşte cea mai mare parte a marinei franceze, un portavion şi mai multe submarine nucleare de atac, iar acolo lucrează 12.000 de militari.
2015 – 22 august
Un militant islamist, Ayoub El-Khazzani, a încercat să deschidă focul într-un tren Thalys care circula pe ruta Amsterdam – Paris. Teroristul a rănit trei persoane, înainte de a fi imobilizat de doi militari americani care erau pasageri în tren. În 26 august, preşedintele Francois Hollande avertiza că Franţa riscă să fie vizată de noi atacuri islamiste. “Încă suntem expuşi. Agresiunea care a avut loc vineri (22 august -n.r.) şi care putea degenera într-un carnagiu monstruos este o nouă dovadă că trebuie să ne pregătim de alte atacuri şi trebuie să ne apărăm”, spunea preşedintele Franţei, într-un discurs rostit în faţa diplomaţilor, la Paris.
2015 – 26 iunie
Atacatori care au afirmat că fac parte din gruparea teroristă Stat Islamic au comis un atentat la uzina chimică Air Products din Saint-Quentin-Fallavier, provocând moartea unei persoane şi rănirea altor două.
Surse apropiate anchetei declarau că o maşină a pătruns în interiorul uzinei cu puţin timp înainte de ora locală 10.00, a făcut mai multe viraje, apoi a lovit buteliile de gaz aflate în curtea uzinei, declanşând cel puţin o explozie. De asemenea, un bărbat a fost decapitat în curtea uzinei. Capul acestuia a fost găsit la câţiva metri distanţă de corp, agăţat de gard şi acoperit cu inscripţii în limba arabă.
2015 – 22 aprilie
Un student cu dublă cetăţenie, franceză şi algeriană, a fost arestat la Paris în timp ce pregătea, potrivit poliţiei, un atentat “iminent” împotriva unor biserici. El avea armament de război asupra sa şi era cunoscut faptul că voia să plece să se alăture jihadiştilor, în Siria. În 23 aprilie, premierul francez Manuel Valls declara că cinci atentate au fost dejucate în Franţa în ultimele luni. “Ameninţarea nu a fost niciodată atât de mare, nu ne-am confruntat niciodată cu acest tip de terorism în istoria noastră”, afirma premierul francez.
2015 – 3 februarie
Trei militari aflaţi în faţa unui centru comunitar evreiesc din Nisa au fost atacaţi cu un cuţit. Bărbatul arestat în acest caz, Moussa Coulibaly, şi-a exprimat ura faţă de Franţa, poliţie, militari şi evrei.
2015 – 8 ianuarie
Amédy Coulibaly a ucis o poliţistă municipală şi a rănit un agent municipal la Montrouge (Hauts-de-Seine), după care, o zi mai târziu, a luat mai multe persoane ostatice, într-un magazin alimentar kasher de la Porte de Vincennes, în arondismentul al XX-lea din Paris. El a ucis patru persoane şi a fost împuşcat într-un asalt RAID, în 9 ianuarie.
2015 – 7 ianuarie
Doi militanţi islamişti – fraţii Chérif şi Saïd Kouachi – au luat cu asalt redacţia săptămânalui satiric Charlie Hebdo. Cei doi atacatori, mascaţi şi înarmaţi, au luat cu pătruns în birourile editoriale şi au început să tragă cu arme automate, iar 12 oameni – zece jurnalişti şi doi poliţişti – au fost ucişi, în timp ce alţi 11 au fost răniţi. Atentatul terorist a îngrozit întreaga lume. Potrivit unei declaraţii făcute ulterior de reprezentanţii filialei Al-Qaeda din Yemen, care şi-au asumat responsabilitatea atacului, jurnaliştii francezi au fost pedepsiţi pentru că au batjocorit, prin caricaturile realizate, imaginea profetului Mahomed.
2014 – 20 decembrie
Un bărbat de 20 de ani a atacat poliţişti, cu un cuţit, strigând “Allah Akbar”, la comisariatul din Joué-lès-Tours (Indre-et-Loire), după care a fost împuşcat.
2013 – 25 mai
Un tânăr militar aflat în post a fost agresat cu un cutter, în La Défense (Hauts-de-Seine), de către un tânăr convertit la islam. Acesta din urmă, arestat câteva zile mai târziu, a recunoscut că a acţionat din motive islamiste.
2012 – 11-19 martie
Mohamed Merah, un delincvent care reclama legături cu Al-Qaida, a ucis prin împuşcare trei militari, în 11 şi 15 martie, la Toulouse şi Montauban, iar în 19 martie a ucis trei copii şi un cadru didactic, la un colegiu evreiesc de la Toulouse. El a fost împuşcat mortal într-o intervenţie a Poliţiei, în 22 martie.
1995-1996
O campanie de atentate lansată din Algeria de către fostul “emir” al Grupului islamic armat (GIA) Djamel Zitouni s-a soldat, în Franţa, cu 12 morţi şi aproape 200 de răniţi.
1995 -1996
O campanie de atentate lansata din Algeria de catre fostul emir al Grupului islamic armat (GIA) Djamel Zitouni se soldeaza, in Franta, cu 12 morti si aproape 200 de raniti:
1996 – 3 decembrie
O bomba artizanala explodeaza la bordul unei rame apartinand RER-B, in statia Port-Royal, in arondismentul al V-lea din Paris, ucide patru persoane si raneste alte 91.
1995 – 17 octombrie
Explozia unei butelii de gaz, intr-o rama, pe linia C a RER, intre statiile Musee dOrsay si Saint-Michel, raneste aproximativ 30 de persoane.
1995 – 7 septembrie
O masina-capcana explodeaza in fata unei scoli evreiesti la Villeurbanne (Rhone) si raneste 14 persoane.
1995 – 3 septembrie
Patru femei sunt ranite in explozia unei bombe improvizate intr-o oala sub presiune, intr-o piata de pe bulevardul Richard-Lenoir (arondismentul al XI-lea din Paris).
1995 – 17 august
Explozia unei minibutelii, intr-o pubela, pe bulevardul Friedland, in apropiere de Place de lEtoile, la Paris, raneste 17 persoane.
1995 – 25 iulie
O butelie, umpluta cu suruburi si cuie, explodeaza intr-o rama RER-B, in statia Saint-Michel, omorand opt persoane si ranind alte 119.
1995 – 11 iulie
Seicul Abdelbaki Sarhaoui, imamul moscheei de pe strada Myrha, in arondismentul al XVIII-lea din Paris, este asasinat cu un glont in cap, impreuna cu unul dintre adeptii sai.