Banca Comercială Română (BCR) consideră că “nicio instanţă nu poate elimina dintr-un contract de credit referirile cu privire la dobândă”, însă banca se va “plia” pe decizia ICCJ şi va avea discuţii cu clienţii care au câştigat procesul privind dobânda variabilă, afirmă un director regional din BCR citat de mediafax.
Cu alte cuvinte banca face ce vrea, se va “plia”, în așa fel încât sa inducă din nou în eroare clienții?
BCR, care a pierdut definitiv la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procesul intentat de 200 de clienţi care au contestat dobânda variabilă stabilită unilateral de bancă, consideră că nicio instanţă de judecată nu poate elimina dintr-un contract de credit prevederile referitoare la dobândă.
“Nu aş vrea să comentez foarte mult decizia Curţii, însă practic poziţia băncii este că nicio instanţă de pe lumea asta nu poate elimina dintr-un contract de credit referirile cu privire la dobândă”, a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Ploieşti, Nicolae Cîrciumărescu, director regional în cadrul BCR.
Cîrciumărescu a explicat că BCR aşteaptă ca ICCJ să formuleze hotărârea, iar în baza prevederilor exacte ale acesteia banca se va “plia” pe decizia judecătorilor Curţii Supreme.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis marţi, irevocabil, că dobânda de referinţă variabilă, modificată unilateral de bancă, este abuzivă, într-un proces colectiv intentat BCR de peste 200 de clienţi.
“Constată nulitatea absolută parţială a clauzei privind dobânda, în partea privind dobânda de referinţă variabilă, precum şi orice altă clauză care permite B.C.R. S.A. modificarea unilaterală a cuantumului dobânzii. Obligă pe pârâta B.C.R. S.A. să modifice contractele încheiate cu reclamanţii ca urmare a constatării nulităţii absolute parţiale a clauzei privind dobânda, precum şi să emită noi grafice de rambursare în urma acestei modificări”, se arăta în minuta deciziei de marţi a instanţei supreme.
Totodată, judecătorii instanţei supreme au constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a unei alte clauze, care permite BCR declararea scadenţei anticipate a creditului, dacă valoarea garanţiilor constituite de consumator scade sub valoarea creditului rămas de plată.
Astfel, ICCJ a admis recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi (clineţii băncii – n.r.) şi a modificat decizia instanţei anterioare în sensul că “Admite excepţia autorităţii de lucru judecat şi respinge cererea de constatare a caracterului abuziv, de constatare a nulităţii absolute a clauzei indicate în petitul 1.1, precum şi celelalte capete de cerere formulate în principal şi în subsidiar în legătură cu această clauză (petitele 2, 3.1, 4 şi 5), pentru contractele nr. 678 din 19 iunie 2007, nr. 765 din 8 martie 2006 şi 2008691448 din 4 septembrie 2008, constatând autoritate de lucru judecat”.
Decizia este irevocabilă, astfel că banca este obligată să modifice contractele încheiate cu reclamanţii.
“Am înfrânt BCR în primul dosar colectiv privitor la clauzele abuzive. Irevocabil. Azi se fac fix 5 ani fără 5 zile de la demararea acestui dosar”, scria avocatul Gheorghe Piperea, care i-a reprezentat pe reclamanţi.
sursă: mediafax