UE DECIDE: România ar trebui să primească peste 6.900 de refugiaţi; Marea Britanie, niciunul

Conform unui document ce desconspiră un plan al UE, România ar trebui să primească peste 6.900 de refugiaţi, în timp ce Marea Britanie nu va primi niciunul

ue plan

Liderii UE au schiţat un plan de relocare a circa 160.000 de refugiaţi în statele uniunii, conform căruia România ar trebui să primească peste 6.900 de persoane, mai mulţi decât Austria sau Belgia, dar mai puţini decât Polonia sau Olanda.

Conform scenariului, refugiaţii din Italia, Grecia şi Ungaria vor fi transferaţi în statele europene, numărul azilanţilor fiind raportat la numărul populaţiei şi situaţia economică a ţărilor.

Germania ar urma să primescă 35.000 de azilanţi, Franţa 26.000 şi Spania 16.000. Singură, Marea Britanie a refuzat să participe, chiar dacă este unul dintre cele mai mari şi avute state europene.

Documentul, obţinut pe căi neoficiale şi prezentat de Daily Mail, vorbeşte de prezenţa a 54.000 de refugiaţi în Ungaria, 39.600 în Italia şi 66.400 în Grecia.
Conform declaraţiilor oficiale, România poate asigura din noiembrie găzduirea a 1.800 de refugiaţi, în sase centre.

sursă: businessmagazin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *