Erbicidul Roundup de la Monsanto, produsul cel mai folosit pentru eliminarea buruienilor, este cancerigen, scrie Guardian.
Avertismentul aparţine Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi vine în urma unui studiu al Agenţiei internaţionale pentru cercetare în domeniul cancerului.
Erbicidul sus-numit conţine glifosat, un compus care poate provoca limfom non-Hodgkin, un tip de cancer.
Deşi OMS dezvăluie într-un comunicat că există dovezi că glifosfatul ar putea provoca limfom non-Hodgkin, Monsanto susţine că nu există date ştiinţifice care să susţină această concluzie. Totodată, Monsanto a cerut OMS să explice rezultatele studiului.
Guardian scrie că în SUA au tot fost discutate posibilele efecte ale glifosatului asupra hranei, asta deşi guvernul SUA consideră produsul nedăunător.
În Europa, The European Journal of Agronomy, avertiza înca din 2009 de pericolul prezentat de acest erbicid, iar peste ocean The New York Times previziona din 2013 rezultatele astazi de raportul OMS, raport ce arată că urme ale glifosatului au fost depistate în apă, mâncare şi aer, după împrăştierea acestuia. Cu toate acestea, erbicidul Roundup nu este folosit intens lângă aşezări umane, unde ar putea afecta mulţi oameni, recunoaşte OMS.
Aceleași surse notează că erbicidul este folosit în special pentru culturi de soia şi porumb, DOUĂ DINTRE CELE MAI CONSUMATE produse agricole din lume!