Giorgio Napolitano demisionează din funcţia de preşedinte al Italiei

Preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, care are 89 de ani, şi-a anunţat demisia în discursul de sfârşit de an, justificând decizia prin vârsta înaintată şi cerând continuarea reformelor, informează Corriere della Sera, în ediţia online.

1

“Profit de această ocazie pentru a-mi anunţa demisia, din cauza vârstei înaintate; nu mai pot ignora semnele de slăbire”, a declarat Napolitano, care are 89 de ani, în discursul de sfârşit de an.

Vârsta înaintată îşi arată efectele – limitări şi dificultăţi – asupra sarcinilor pe care le are un şef de stat. Reformele trebuie continuate, iar alegerea viitorului preşedinte al Italiei este un test de maturitate pentru clasa politică“, a adăugat Napolitano.

“Am dat tot ce am avut mai bun în toţi aceşti ani în care au fost şef al statului, în scopul vindecării rănilor care au adus atingere unităţii naţionale”, a spus Napolitano, care a fost nouă ani preşedinte al Italiei.

Giorgio Napolitano, a fost reales  în aprilie 2013 pentru un nou mandat de şapte ani.  El este un fost comunist care s-a bucurat de o largă popularitate datorită abordării pe care a adoptat-o în contextul în care Italia este grav afectată de criza din zona euro.

În Italia, preşedintele are mai degrabă un rol onorific, fiind garantul respectării Constituţiei, promulgând legi şi desemnând premierii.

Veteran antifascist şi fost membru al Partidului Comunist Italian, Napolitano s-a remarcat prin atitudinea serioasă şi responsabilă adoptată în contextul crizei economice prin care trece Italia, bucurându-se de o largă popularitate.

Cunoscut pentru atitudinea moderată şi prudentă, Giorgio Napolitano s-a născut pe 29 iunie 1925 la Napoli şi s-a implicat de la vârsta de 17 ani în activităţile grupurilor de rezistenţă comuniste, devenind membru al Partidului Comunist în anul 1945.

În 1953 a devenit pentru prima dată membru al Parlamentului, iar în 1962 a fost ales în conducerea naţională a Partidului Comunist. A fost preşedinte al Camerei Deputaţilor în perioada 1992-1994, a făcut parte din Guvernul condus de Romano Prodi în 1996, după care a fost ales eurodeputat. Primul mandat de preşedinte al ţării a început în 2006.

sursă: mediafax

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *