Cum încearcă parlamentarii să revină la pensiile nesimţite din 2010

Proiectul de lege prin care parlamentarii vor primi pensii speciale, de până la 4.000 de lei, urmează să primească votul final în Camera Deputaţilor
Cum încearcă parlamentarii să revină la pensiile nesimţite din 2010

O mână de parlamentari PSD a propus un proiect de lege prin care mai multe categorii de bugetari, printre care parlamentarii, aviatorii şi militarii să primească din nou pensiile speciale tăiate de premierul Emil Boc în 2010, în timpul crizei financiare.

Un grup de 11 parlamentari PSD, în mare parte anonimi, au depus în urmă cu un an un proiect de lege cu scopul de a le oferi pensii speciale, care ar ajunge şi la 4.000 de lei, unor bugetari aleşi pe sprânceană: parlamentari, aviatori, militari, diplomaţi şi magistraţi. Adică cei cărora premierul Emil Boc le-a tăiat pensiile nesimţite în primăvara anului 2010, în timpul crizei economice.

Proiectul legislativ a picat la Senat, dar acum urmează să primească votul decisiv în Camera Deputaţilor, iar cei care pun mare presiune pentru a se adopta acest proiect de lege sunt înşişi parlamentarii, pentru că le-ar asigura venituri grase atunci când vor ieşi la pensie.

Cum s-a ajuns la un astfel de proiect legislativ?

În anul 2010, în plină criză economică, premierul Emil Boc a tăiat pensiile speciale din sistemul bugetar, care ajungeau chiar şi la sume de mii de euro, lăsându-i pe parlamentari, aviatori sau militari cu pensii normale, calculate numai în funcţie de vechime şi contribuţii sociale, metodă aplicată, de altfel, în cazul oricărei persoane obişnuite care iese la pensie. Aceste tăieri financiare au fost aprobate de Parlament, prin Legea 191/2010.

O parte dintre cei rămaşi fără surplus de pensie au dat statul în judecată. Foarte puţini au câştigat, însă a fost îndeajuns ca parlamentarii să aibă un pretext de lege. „Neaplicarea corespunzătoare a prevederilor Legii 191/2010 a generat mii de acţiuni în instanţele judecătoreşti în urma cărora pentru o mică parte din pensionari instanţele au decis menţinerea pensiilor în cuantumul avut anterior recalculării, în timp ce pentru majoritatea (n.r.- pensionarilor care au contestat tăierea pensiilor suplimentare), instanţele au respins irevocabil contestaţiile, aceştia rămânând cu pensiile substanţial diminuate“, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege. Drept urmare, parlamentarii propun ca cei „afectaţi“ de măsurile Guvernului Boc să primească retroactiv banii care le-au fost tăiaţi. „Prin prezenta lege se stabileşte că pensiile recalculate sau revizuite conform Legii 119/2010, ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele cuvenite în luna august 2010, se plătesc în cuantumul cuvenit pentru luna august 2010“, se arată în proiectul de lege. Iar parlamentarii PSD au stabilit ca plata drepturilor restante „se va face eşalonat, pe o perioadă de trei ani, în tranşe stabilite prin hotărâre a Guvernului“.

Citeste mai mult: adevarul

sursa: adevarul

foto: mediafax

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *