Reacție incredibilă a Guvernului de la Budapesta după condamnarea deputatului Attila Marko

Guvernul ungar a fost “şocat” să afle că Attila Marko, un etnic maghiar deputat în România, a fost condamnat definitiv cu suspendare într-un caz de restituire a proprietăţii Bisericii Reformate, a declarat miercuri vicepremierul ungur Zsolt Semjen pentru MTI.

Eforturi ale Guvernului român de renaţionalizare a unor proprităţi restituite unor organizaţii ecleziastice, inclusiv Colegiul Szekler Miko din Sfântu Gheorghe, în cazul lui Marko, sunt inacceptabile, a declarat Semjen.

În hotărârea pe care pronunţat-o, Curtea de Apel din Ploieşti a confirmat în parte o hotărâre prin care Biserica Reformată va fi deposedată de titlul de proprietate a proprietăţii restituite, scrie MTI.

În 2012, o curte inferioară a stabilit că imobilul colegiului restituit bisericii de către un organism din care a făcut parte şi Marko a reprezentat un “abuz (de autoritate) împotriva interesului public” şi i-a condamnat la închisoare cu executarea pe membrii organismului, scrie mediafax.ro

Hotărârea primei instanţe a fost primită cu nemulţumire de către etnici maghiari din România, care au perceput-o ca pe deposedare a bisericilor de proprietăţile restituite, potrivit agenţiei.

Imobilul în care funcţionează colegiul, la fel ca alte proprietăţi bisericeşti, au fost confiscate în timpul regimului comunist din România,  scrie stiripesurse.ro

in replica, citeaza aceasi sursa:

“Se cere verificarea tuturor retrocedărilor maghiare din Transilvania”

După ce Ungaria a criticat condamnarea deputatului UDMR Marko Attila într-un dosar legat de o retrocedare ilegală , liderul Partidului România Unită cere să fie verificate toate retrocedările pe filieră maghiară din România.

”Guvernul ungar se teme că multe din ”retrocedările” din ultimii ani către diferiții interpuși ai intereselor maghiare se vor dovedi ca fiind ilegale și vor fi recuperate, așa se explică de ce Budapesta a simțit nevoia să intervină la cel mai înalt nivel pentru a atrage atenția părții române asupra interesului său strategic de a-și conserva proprietățile dobândite ilegal în România”, este de părere deputatul. Tocmai de aceea, Bogdan Diaconu crede că ”toate retrocedările către etnicii și instituțiile maghiare din ultimii 25 de ani trebuie verificate la sânge, pentru că o mare parte dintre ele sunt ilegalități sprijinite de Budapesta. Aceasta trebuie să fie reacția firească a statului român la încercarea Ungariei de a-și extinde influența în România în dauna legii și a suveranității naționale”.

Pentru liderul PRU, reacția Budapestei constituie exact dovada că efortul instituțiilor statului român de a opri înstrăinarea ilegală de proprietăți către factorii sprijiniți de Ungaria este binevenită și corectă și că trebuie să continue cu o forță sporită. În plus, deputatul acuză Guvernul lui Viktor Orban ” că nu se dă în lături de la nimic atunci când vine vorba despre controlul Transilvaniei și că a devenit apologetul infracțiunilor și al infractorilor în procesul de acaparare de proprietăți românești”.

sursa:stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *