Emil Hurezeanu, amintiri de la „Europa Liberă”. Documentarul “Dezastrul Rosu”, difuzat la Digi24

Difuzat in urma cu doua zile la „Digipedia” filmul „Dezastrul roşu”, în şirul seriei documentare de aniversare a sfertului de veac care a trecut de la căderea comunismuluiil are in distributie pe  Emil Hurezeanu  alături de Monica Lovinescu, Virgil Ierunca,  dar şi N. C. Munteanu, sau camarazi şi prieteni din exil, precum Mihnea Berindei sau Dan Alexe. Desi au trecut de atunci 27 de ani, totusi după atâta vreme, filmul îşi păstrează intactă puterea de impact, un ritm alert de analiză critică viguroasă, dar obiectiva, valoarea inestimabilă de document, realizat în condiţii de clandestinitate.

Filmul „Dezastrul roşu” a fost realizat de-a lungul întregii toamne a anului 1988 de către jurnalistul belgian Josy Dubie. A fost difuzat în Belgia, Franţa, la mai multe canale germane şi italiene, şi, ulterior, în SUA şi Canada. Existau deja, până atunci, câteva filme, de mai mici dimensiuni, de demascare critică a dictaturii lui Ceaşescu, dar nu multe la număr. „Dezastrul roşu” a fost ca o schimbare de macaz, o turnantă. Difuzat în premieră, în seara zilei de 10 decembrie, ziua Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, filmul a avut un efect extraordinar.

citeste mai departe pe digi24.ro

Urmăriți AICI documentarul „Dezastrul roșu”.

http://www.digi24.ro/embed/Emisiuni/Digi24/Digipedia/Arhiva+inregistrari/Digipedia+-+Dezastrul+rosu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *