Adriana Săftoiu sugerează la RFI că UDMR şi PCM ar trebui interzise, pentru că încalcă legea partidelor politice
Purtătoarea de cuvânt a PDL spune în contextul scandalului Jobbik că nu doar formaţiuni sau organizaţii din străinătate sunt în această situaţie, ci şi unele din România.
Adriana Săftoiu consideră că autorităţile române ar trebui să aplice legea partidelor politice: “Eu cred că ar trebui să privim puţin mai departe. Dacă vă uitaţi la declaraţiile autorităţilor locale din Târgu Mureş, care probabil ştiu cel mai bine ce s-a întâmplat acolo, ei spun că acea organizaţie care se numeşte “64 de Comitate” este cea care a incitat de fapt lumea la acţiuni care au dus la toate acele evenimente. Pe scurt, eu aş spune următorul lucru: avem un stat extrem de relaxat şi care respectă foarte puţin legile ţării. Dacă ne uităm cu atenţie la legea partidelor politice, acolo lucrurile sunt foarte clare şi spun foarte clar ce înseamnă un partid permis, legal, ce înseamnă un partid politic interzis, ce înseamnă acţiuni, evenimente politice în România, care sunt interzise. E articolul 3, are 3 alineate şi precizează foarte clar ce e interzis şi ce e permis în România. Orice acţiune, orice asociaţie, orice partid, care prin acţiuni, programul politic, manifestări politice contravine Constituţiei României, adică ideii de suveranitate, integritate teritorială, unitate, e un partid, o organizaţie interzisă. Şi eu spun că ar trebui să ne uităm puţin cu atenţie şi în interiorul României, nu peste graniţa României. Pentru că tare mi-e teamă că sunt deja organizaţii, asociaţii politice, care încalcă acest articol 3 din legea partidelor politice“.
Întrebată la ce organizaţii se referă, purtătoarea de cuvânt a PDL a răspuns: “Inclusiv la UDMR. Autonomia teritorială a secuimii, a Ţinutului Secuiesc, după câte îmi dau seama, intră totuşi în contradicţie cu Constituţia. La celălalt partid, PCM, la această asociaţie, “64 de Comitate”. Asta înseamnă că statul pur şi simplu ar trebui să aplice legea partidelor politice (…). Legea partidelor politice interzice în România orice manifestare, orice eveniment, orice asociaţie sau partid, care nu respectă Constituţia şi acolo e precizat clar care articol, care alineat“.
Sursa: rfi.ro.