Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a refuzat invitaţia de a face parte din Guvernul Ponta

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a refuzat invitaţia de a face parte din Guvernul Ponta, potrivit Adevărul

Edilul a susţinut că a avut discuţii cu premierul Victor Ponta în legătură cu un post în Guvern, dar i-a explicat acestuia că nu poate pleca acum, imediat după ce sibienii l-au ales pentru un nou mandat.

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a refuzat un post în guvernul condus de Victor Ponta, discuţiile având loc chiar în ziua remanierii guvernamentale.

“Fiind ziua în care s-a remaniat Guvernul am discutat şi această chestiune şi pot să confirm că am discutat şi posibilitatea de a intra în Guvern”, a declarat Iohannis joi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Primarul Sibiului a spus însă că i-a explicat premierului că nu poate pleca acum, imediat ce sibienii i-au dat votul de încredere pentru cel de-al patrulea mandat.

„Discuţia a fost mai degrabă generală, ne-am oprit mai mult asupra unui post care mi se pare important, acela de Ministru al Afacerilor Europene, dar discuţia a mers mai departe, eu nu pot să plec acum din Sibiu, imediat după ce am fost ales de sibieni. Primul ministru a înţeles acest lucru şi discuţia a mers mai departe“,  a spus primarul Sibiului.

În 2009, în campania pentru alegerile prezidenţiale, Klaus Iohannis a fost propunerea PNL pentru postul de prim-ministru al României.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *