Manifestare controversată la Miercurea-Ciuc. O organizaţie maghiară aniversează, sâmbătă, intrarea în oraş a trupelor fasciste conduse de Horthy Miklos, după semnarea Dictatului de la Viena. Acţiunea a stârnit proteste în rândul politicienilor.
Organizaţia “Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate” (HVIM) va organiza o manifestare menită să marcheze împlinirea a 70 de ani de la intrarea trupelor fascisto-horthyste conduse de Horthy Miklos în Miercurea Ciuc, la 11 zile după semnarea Dictatului de la Viena (30 august 1940), informează Mediafax.
De aproximativ o săptămână, oraşul a fost împânzit de afişe în limba maghiară, prin care localnicii sunt informaţi şi sunt invitaţi la acest eveniment. Pentru organizarea manifestării, HVIM a solicitat aprobarea Primăriei Miercurea Ciuc în data de 1 septembrie.
Primul care a luat atitudine împotriva acestui eveniment a fost preşedintele grupului parlamentar al PSD Mircea Duşa, care a cerut, vineri, statului român să reacţioneze împotriva oricărei manifestări de acest fel.
“Sunt stupefiat şi este de neînţeles că o astfel de manifestare a primit aviz favorabil atât de la municipalitate, cât şi de la poliţie şi jandarmerie. A se permite o aniversare cu fast a momentului invadării Transilvaniei care a avut drept consecinţă, până la încheierea celui de-al doilea Război Mondial, comiterea a mii de atrocităţi şi drame generate de fascismul hortyst şi, mai mult de atât, ca Horthy, un criminal de război condamnat de o lume întreagă pentru ororile pe care le-a comis, să fie elogiat într-o Casă de Cultură, mi se pare sfidător şi batjocoritor la adresa ţării. Fac un apel ferm la instituţiile statului să reacţioneze, conform legii şi să apere valorile sale de drept”, a declarat Mircea Duşa.
citeste mai mult: jurnalul.ro